LOREDANA IN DESCHIDERE LA GEORGE MICHAEL

Loredana, interpreta Vandei din "Daria, iubirea mea", va canta pe 31 mai in deschiderea concertului lui George Michael! Artista va sustine un recital de 30 de minute in cadrul spectacolului "25 Live Stadium Tour", pe care celebrul artist il va avea pe stadionul Lia Manoliu din Bucuresti!

Managerii lui George Michael au fost cei care au ales-o pe Loredana pentru a deschide concertul, deoarece, considera acestia, artista este un nume de referinta in peisajul pop din Romania. "Sunt foarte fericita si onorata ca voi canta inaintea lui George Michael, mai ales ca este unul dintre artistii mei favoriti din toate timpurile. Am toate albumele lui si ma bucur ca am ocazia sa il vad cantand", a marturisit Loredana.

Artista are deja cateva idei despre cum va fi spectacolul ei, intitulat sugestiv "Pop Greatest Hits": "Va fi un mega concert live, voi canta alaturi de o orchestra numeroasa si multi invitati surpriza. Structura recitalului va semana cu cea a concertului lui George Michael, deoarece amandoi vom interpreta cantece ce au fost lansate in aceeasi perioada, incepand cu anii '80 si pana in zilele noastre", a declarat Loredana. Cei doi artisti vor incanta publicul din Romania cu un concert retrospectiv a ultimelor doua decenii de cariera muzicala, mai ales ca, prin spectacolul sustinut la Bucuresti, George Michael aniverseaza 25 de ani de cariera internationala.

Mega concertul pop sustinut de George Michael va avea loc pe 31 mai, iar biletele vor fi puse in vanzare din 30 martie si vor putea fi achizitionate de la magazinele Diverta si de pe www.bileteonline.ro.